Mircea Badea, despre Răzvan și Dani: „Nu sunt coleg cu ei”

Mircea Badea a declarat în emisiunea sa de la Antena 3 CNN că nu se consideră coleg cu Răzvan Simion și Dani Oțil, prezentatorii matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, în ciuda faptului că toți fac parte din același grup media. Prezentatorul „În gura presei” a criticat dur conceptul de „coleg de trust”.

Potrivit lui Badea, simpla semnare a unui contract cu aceeași entitate economică nu creează o relație de colegialitate. „Nu mai pot cu «colegul de trust»! Niște oameni sunt colegi de trust dacă au niște contracte cu o entitate economică? Și asta îi face colegi?”, a spus prezentatorul, adăugând că pentru el colegii sunt doar cei alături de care a trecut prin momente dificile.

Referindu-se explicit la Răzvan și Dani, Badea a precizat că îi respectă, dar nu îi include în cercul său de colegi. „Nu sunt coleg cu Răzvan și Dani. Nu e ceva rău ce spun despre ei. Sunt niște persoane absolut onorabile, îi susțin, dar nu sunt coleg cu ei. Nu i-am văzut, avem arealuri de răspândire diferite”, a explicat acesta.

Atac dur la adresa lui Florin Ristei

Mircea Badea a avut cuvinte mult mai aspre la adresa cântărețului Florin Ristei, după ce artistul a comentat online, alături de Speak, despre utilizarea literelor „â” și „î” în limba română. Prezentatorul a catalogat intervenția lui Ristei drept „odioasă” și a susținut că artistul a răspândit informații eronate.

Badea a contestat afirmația lui Ristei conform căreia litera „â” ar fi o invenție a regimului comunist. „Nu este adevărat. â nu este o invenție comunistă. E o minciună. Nu e adevărat. Este și o prostie, și o minciună, și ne mai și spune că s-a documentat. Unde s-o fi documentat, probabil pe Facebook”, a declarat Badea.

Prezentatorul a mers mai departe, afirmând că Ristei a dovedit lipsă de cunoștințe solide în domeniu. „Vine Gigel ăsta, Ristei sau cum îl cheamă, care e un tefelist, asta nu o spun ca pe ceva negativ, ci îl încadrez corect, obiectiv”, a conchis Mircea Badea, fără a lăsa loc de interpretări privind opinia sa față de comentariile artistului.

Latest Posts